Fotbalul, meserie periculoasă!** Steliștii stau cu sufletul la gură! Care e starea lui ‘Ruse’ și ce șanse are să joace în derby-ul cu Rapid:

Fotbalul, meserie periculoasă!** Steliștii stau cu sufletul la gură! Care e starea lui 'Ruse' și ce șanse are să joace în derby-ul cu Rapid:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Raul Rusescu a primit un picior în cap de la colegul Chipciu în meciul cu CSMS Iași (3-1) și s-a ales cu arcada spartă. El e cazul fericit! Cristi Chivu și Petr Cech, în trecut, au avut accidentări mult mai grave, însă nu s-a lăsat niciunul.

Prezența lui Rusescu în derby-ul cu Rapid de duminică depinde de cum se va recupera zona lovită.

În minutul 44 al meciului Steaua – CSMS Iași (3-1) am fi putut asista la o dramă. În goana după egalare, elevii lui Reghecampf s-au năpustit asupra porții lui Irimia, pentru a intra cu cel puțin o remiză la cabine. La o centrare în fața porții a lui Adi Popa, Chipciu a insistat să trimită mingea în poartă. Numai că, în insistența lui, numărul 7 al Stelei nici măcar nu a observat că și-a lovit cu gheata în cap un coleg. Pe Rusescu. Cel care, câteva secunde mai târziu, abia mișca, plin de sânge, pe gazon.

Șocul a fost mare și pentru cei de la televizor, și pentru el. Căci doar la sfatul medicului n-a mai fost lăsat să continue partida. Blițurile aparatelor foto surprinseseră deja instantaneele cu tricoul și fața stelistului pline de sânge. Ieri, managerul Stelei a postat pe o rețea de socializare o altă fotografie șocantă: una cu capul lui Rusescu la puțin timp după ce fusese cusut pe masa de la spital (foto mic).

Ce riscă un fotbalist

Evident, a deveni fotbalist în ziua de azi e o un țel pentru oricare puști care bate mingea în curtea școlii. Imaginile cu Rusescu la spital mai opresc din elanul părinților ce își văd deja puștii în lumina reflectoarelor. Sau, dacă acestea nu sunt de ajuns, atunci poate vi le amintiți pe cele cu tăietura lui Cristi Chivu de pe craniu (foto). Se întâmpla acum trei ani. Ori Petr Cech (foto), portarul care parcă joacă dintotdeauna cu masca pe cap, tot după o lovitură primită pe terenul de joc. Chivu câștiga la vremea accidentului în jur de 5,5 milioane de euro pe sezon la Inter. Cech avea și el un salariul anual de circa 4 milioane la Chelsea. Rusescu…

Rusescu câștigă maximum 120.000 de euro la Steaua, plus bonusuri, prime etc. Banii nu sunt totul, dar pot explica destule în cazul de față. Chestiuni precum îndârjirea cu care se joacă în prezent ori lipsa fair-play-ului în ideea că tu trebuie să câștigi mereu, să fii primul la minge mereu… Granița dintre „fotbalul e un joc de bărbați” la „fotbalul a devenit o meserie periculoasă” e depășită destul de des în ultimii ani.

Rusescu, în derby? Numai dacă nu apar complicații

În acest moment, Steaua are doi incerți pentru meciul cu Rapid, din Giulești, de duminică seară. Rusescu e unul dintre ei, iar Pârvulescu, cel de-al doilea. Mijlocașul venit de la Gaz Metan a suferit o contuzie pulmonară după un duel cu Tătărușanu și încă se află sub observație medicală. În cazul vârfului de 24 de ani, lucrurile par a fi ceva mai simple. „Ruse” va afla dacă poate evolua în Giulești abia peste două-trei zile, în funcție de cum va decurge recuperarea zonei cusute.

„Dacă nu se va infecta zona, atunci cred că poate juca, chiar dacă va avea o jenă în a lovi mingea cu capul. Nu se pune problema să poarte o mască”, s-a confesat Reghecampf unor apropiați. Cel mai probabil, dacă totul va decurge bine, atunci Rusescu se va regăsi cel mult pe banca de rezerve.

Pârvulescu va fi externat astăzi

O ciocnire violentă cu Tătărușanu, în careu, l-a trimis pe Paul Pârvulescu (foto) direct la spital. Fundașul stânga a fost supus unei serii de analize și investigații medicale pentru a se stabili dacă plămânul a fost sau nu perforat. Concluzia: contuzie pulmonară, iar în cursul zilei de azi va fi externat! „A fost supus mai multor analize de când a ajuns la spital. Nu se pune problema unui plămân perforat, au fost doar câteva firișoare de sânge. Acum se simte bine și mai stă o zi în spital, pentru a fi monitorizat de doctori, să fim siguri că totul este ok„, a spus tatăl fotbalistului, Eugen Pîrvulescu. Mâine, apărătorul stânga va merge din nou la spital, însă pentru ai fi alături soției, care urmează să nască o fetiță.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Președintele Federației din Kosovo a rostit opt cuvinte, după abandonarea meciului de pe Arena Națională
Președintele Federației din Kosovo a rostit opt cuvinte, după abandonarea meciului de pe Arena Națională
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo!
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo! "Comisia reţine ce am făcut.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Produsul pe care românii îl comandă la foc automat, în ultimii ani:
Produsul pe care românii îl comandă la foc automat, în ultimii ani: "Decât să mănânc covrigi"
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Iubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste
Iubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor 😢
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor…
Banii românilor, la control. Documentele ce trebuie prezentate neapărat ANAF. Statul controlează tot
Banii românilor, la control. Documentele ce trebuie prezentate neapărat ANAF. Statul controlează tot
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Aur pentru Andreea Preda şi Amalia Ghigoarţă la Campionatul Naţional Individual Open
Aur pentru Andreea Preda şi Amalia Ghigoarţă la Campionatul Naţional Individual Open
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea de suferit
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea…
×